Archive for 15 noiembrie 2011

Despre drumul puterii

Pe învățător îl întrebară:
– Ce este puterea?
– Puterea este să mergi înainte, răspunse el.
Apoi, continuă:
– Un tânăr întotdeauna tindea spre perfecțiune. Începu să se antreneze, să-și întărească propriul corp. Astfel, a căpătat putere fizică.
Nu s-a oprit în fața obstacolelor. A trecut de orice zid din interiorul său. S-a învins pe sine însuși. A căpătat putere spirituală.
A început să citească, să studieze, să urce pe culmile înțelepciunii, căpătând putere intelectuală.
S-a îndrăgostit puternic de cineva. A cunoscut puterea emoției.
Și-a făcut casă, familie, și-a ridicat copiii în brațe și a dobândit puterea vieții.
La sfârșit, în ultimele clipe, și-a amintit viața pe care a trăit-o și nu a regretat nimic. A cunoscut puterea morții.