Ruleta rusească

Am găsit problema de mai jos undeva în internet.

Ruleta rusească este un „joc cu moartea”, în care se introduce un singur cartuș în cilindrul unui revolver (iar revolverul, după cum se știe, are șase camere pentru cartușe), după care cilindrul se rotește repede astfel că nu se mai cunoaște unde se află patronul. Apoi, revolverul se duce la tâmplă și se apasă pe trăgaci. Șansele supraviețuirii sunt, bineînțeles, 5 din 6.

Acum, să lăsăm aspectul etic și prejudecățile și să ne închipuim următoarea situație:

Tu ești legat iar eu doresc să joc cu tine ruleta rusească dar schimb un pic regulile. În loc de unul  singur, pun două cartușe în camere adiacente ale cilindrului și îți arăt revolverul, să te convingi.

roulette

După care rotesc cilindrul, ți-l pun la tâmplă și apăs pe trăgaci…

De data aceasta, ai avut noroc. Ai supraviețuit. Dar eu te anunț că voi mai apăsa o data pe trăgaci. Însă, îți dau posibilitatea să alegi: să apăs pe trăgaci imediat sau să mai rotesc, totuși, o data, cu putere, cilindrul, după care să trag.

Deci, ce alegi?

În ce constă puterea

Învățătorul îi spuse discipolului o pildă:
– Stejarului îi plăcea să se laude în fața ierbii: ”Eu sunt cel mai puternic din această poiană. Pe tine te calcă toată lumea în picioare, pe când eu sunt atât de viguros și de tare încât nimeni nu-mi poate face niciun rău”. Iarba îl asculta în tăcere. Într-o zi, o furtună puternică se abătu asupra lor. Iarba, cu ușurință, se apleca sub vânt și furtuna nu reuși să-i smulgă nici măcar un fir. În schimb, stejarul pierdu o mulțime de crengi și se despică până la jumătate… Deci, ține minte, flexibilitatea este mai importantă decât tăria.
– Am înțeles, învățătorul meu.
– Acum, ascultă continuarea! Iarba i se lăuda stejarului: ”Eu sunt cea mai puternică. Pe tine, furtuna aproape că te-a distrus, pe când mie nu a putut să-mi facă absolut nimic. Flexibilitatea mă face mai puternică decât tine”. Stejarul o asculta în tăcere. Odată, veni un taur în poiană. Observă stejarul și se repezi spre el să-l doboare. O zi întreagă se chinui dar nu reuși să-l miște din loc cu nici măcar un centimetru. În schimb, făcu una cu pământul aproape întreaga iarbă din jur. Deci, ține minte, decât să fii flexibil, mai bine să fii tare.
– Dar această concluzie este absolut contrară celei precedente.
– Da. Acum, du-te și caută un răspuns la tot ce ți-am povestit astăzi…

copacul si iarba

Vremea de afară

Un turist îi întrebă pe păstori:
– Nu cunoașteți ce vreme va fi astăzi?
– Astăzi va fi vremea noastră preferată.
– De unde știți?
– De-a lungul timpului, ne-am învățat să nu ne facem griji de ceea ce nu depinde de noi. Dacă va fi cer senin, vom ieși cu turma pe pășune, vom sta în iarbă și ne vom bucura de căldură și soare. Dacă va fi vânt și ploaie, vom sta la dos, vom mânca brânză cu mămăligă, vom cânta și ne vom bucura de ploaie…

Soare dupa nori

Schimbarea

– Gata! spuse discipolul. De mâine, mă voi schimba! Voi fi mai atent, mai harnic, voi face mai mult sport, voi citi mai mult, voi face mult mai puține greșeli… Începând de mâine, voi fi alt om.
– Nu te vei schimba, spuse învățătorul, continuând, liniștit, să-și bea ceaiul.
– De ce credeți așa? Veți vedea, de mâine, voi fi altcineva.
– Dacă ți-ai fi dorit să te schimbi cu adevărat, te-ai fi schimbat chiar în această clipă…

Scânteia care naște un foc

Odată, un băiat se plimba cu mama sa într-un parc. La umbra unui copac, un om scoase o vioară și începu să cânte o melodie foarte frumoasă, reușind să adune în jurul său o întreagă mulțime.
Melodia îl vrăji puternic pe tânărul băiat. A doua zi, el veni din nou în acel parc în speranța că o va mai auzi o dată. Dar vioristul nu mai era acolo. Veni și în zilele următoare însă, din nou, fără niciun rezultat. Cutreieră, apoi, toate parcurile din oraș dar vioristul nu era de găsit…
Atunci, tânărul se interesă de muzică serios. Începu să asculte zeci și sute de melodii, scrise de muzicieni renumiți și anonimi dar niciuna nu era la fel de frumoasă ca acea melodie din parc.
Încercând să și-o amintească, scrise într-un caiet primele sale note. Tocmai compuse prima sa melodie. Peste câteva zile, mai apăru una în caietul său…
Cu timpul, melodiile sale deveniră din ce în ce mai lungi, mai complicate și mai frumoase. El câștigă respectul tuturor muzicienilor din oraș. Melodiile sale se cântau la concerte mari din țară iar, peste vreo cincisprezece ani, creația sa era deja cunoscută în întreaga lume…
El deja nu mai era tânăr. Devenise unul din muzicienii reprezentativi ai epocii sale. Avea sute de discipoli și milioane de admiratori.
Odată, se plimba printr-o piață dintr-un mare oraș și auzi sunetele unei viori. Inima îi tresări și el se opri: era ACEA MELODIE pe care el o căuta de atâta timp. O ascultă un pic și apoi zâmbi. Melodia nu mai avea același efect asupra sa. Ba chiar era destul de obișnuită, ca și mii de alte melodii pe care le ascultă în decursul vieții sale…

Exemplul grădinarului

– Tatăl meu este grădinar. Are o activitate pe care nu o pot înţelege: în grădina sa creşte un soi de flori foarte rare, care înfloresc o singură zi pe an. În plus, sunt foarte firave: trebuie îngrijite în fiecare zi, anul împrejur. Trei sute şaizeci şi patru de zile de muncă, grijă şi nervi sunt sacrificate pentru o singură zi de bucurie.
– Din cuvintele tale, îmi dau seama că tatăl tău este un om extraordinar…
– Dar nu se merită un efort atât de mare pentru o singură zi. Eu, care de curând mi-am luat diploma în economie, pot spune…
– Înţeleg ce vrei să spui. Însă, chiar dacă vei obţine mulţi bani în viitor, viaţa ta nu va înflori niciodată. O vei petrece între pereţi cenuşii, doar alergând după rezultate maxime… Sfatul meu este ca, înainte să intri în lumea afacerilor, să petreci un an alături de tatăl tău. Atunci, vei înţelege că munca este mai mult decât un efort…

Înainte de a păși împreună…

La începutul lecției, învățătorul puse o întrebare:
– Atunci când se unesc două lacuri deșarte, câtă apă au împreună?
Discpolii, desigur, răspunseră:
– Normal, că nu voar avea apă, dacă nici inițial nu au avut.
Bătrânul învățător, atunci, spuse:
– Așa este și la oameni. Mai devreme sau mai târziu, fiecare din voi își va găsi perechea, adică „a doua jumătate”, cum se zice. Multă lume crede că aceasta este cheia fericirii. Dar, dacă nu veți învăța să vă bucurați de viață și să vă simțiți împliniți și în singurătate, nu veți fi fericiți nici atunci când veți avea alături pe cineva, decât poate la început… Priviți câte divorțuri au loc în fiecare zi… Sfatul meu este: înainte să vă găsiți perechea, fiți siguri că lacul vostru este plin cu apă…

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 126 de alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: