Critica și lauda

Pe învățător îl întrebară:
– Care om are mai mult succes: cel care are o părere bună despre sine, sau cel care întotdeauna este nemulțumit de sine însuși și are tendința de a se critica?
– Atât lauda cât și critica te pot abate din drumul corect, răspunse bătrânul. Omul lucid niciodată nu are o părere bună sau rea despre sine și nici nu se lasă influențat de părerile celorlalți despre el. Un om îți aruncă în ochi noroi, altul îți aruncă în ochi praf de aur. În ambele cazuri, îți va fi afectată vederea…

Acțiunea și efectul

Un tânăr veni la bătrânul înțelept și îi spuse:
– Întotdeauna ai spus că succesul își trage rădăcinile în interiorul nostru. În fiecare dimineață, mă trezesc și încerc să mă concentrez, îmi spun în gând de câteva sute de ori: ”Eu sunt un om de succes!”. Dar succesul mă cam ocolește. Spune-mi, te rog, ce nu fac corect?
Atunci, bătrânul îi aduse în față o farfurie cu mâncare și o lingură, spunându-i:
– Acum, rostește de zece ori: ”Această lingură mă hrănește”!
După ce tânărul rosti de zece ori aceste cuvinte, bătrânul îi zise:
– Poți să repeți și de o mie de ori această propoziție, lingura oricum nu se va mișca din loc. Ca să-ți potolești foamea, va trebui să te miști tu însuți, să întinzi mâna, să iei lingura și să mănânci…

Despre ceea ce vrem să vedem

Omul trist veni în marele oraș. Privi în jur: observă oamenii, mișcarea. Apoi, ajunse în centrul metropolei, privi clădirile înalte și își spuse: ”Mda! Oamenii sunt din ce în ce mai egoiști și mai lacomi. Își construiesc ziduri din ce în ce mai înalte și mai trainice și, astfel se îndepărtează unii de alții”…
Omul vesel veni în marele oraș. Privi în jur: observă oamenii, mișcarea. Apoi, ajunse la râul ce despărțea orașul în două părți, văzu noul pod imens construit peste râu și își spuse: ”Oamenii sunt din ce în ce mai uniți. Atunci când ceva îi desparte, își construiesc poduri și, astfel, ajung mai ușor unii la alții. Atunci când sunt uniți, oamenii sunt puternici”…

Despre drumul până la cer

Sunt cel mai mare val pe care l-a putut crea vreodată furtuna.
Cutreier oceanul în lung și-n lat în căutarea corăbiilor rătăcite.
Am văzut cum se sting privirile marinarilor care dau întâlnire cu mine.
Mă privesc și focul din ochii lor se stinge.
Citesc gândurile de pe fețele lor: „Da! Aici este sfârșitul drumului. Acest val atinge cerul cu vârful său. Nimeni nu poate trece de el. Am făcut tot ce mi-a fost cu putință. Trebuie să mă resemnez”…
Apoi, ochii lor se închid și ei se topesc în ocean…

Și totuși, destul de rar, mai întâlnesc și altfel de marinari.
Atunci când mă văd, fața lor se luminează.
Focul din ochii lor se aprinde și mai tare în loc să se stingă.
Pe zâmbetul larg se pot citi gândurile acestora: ”Uite! În sfârșit, am întâlnit un val pe măsura mea! În sfârșit, un val care atinge cerul cu vârful său. Sunt cel mai norocos marinar. Trebuie să ajung până în vârf!”…
Anume acești marinari sunt stăpânii cerului, indiferent dacă reușesc sau nu să treacă de mine…

Durata muncii

– Îmi plac angajații care muncesc mult, spuse primul manager. În departamentul meu, am vreo câțiva angajați care, întotdeauna, rămân peste program la muncă. Niciodată nu au refuzat să muncească o oră suplimentară. Ei sunt preferații mei.
– Eu, dimpotrivă, niciodată nu am încurajat munca peste program în departamentul meu, spuse cel de-al doilea manager. Cel mai mult îi prețuiesc pe angajații care obțin rezultatele așteptate în decursul orelor normale de muncă și, apoi, au timp liber pentru odihnă și familie…


(„Corporate head”, lângă intrarea în clădirea Ernst&Young, Los Angeles)

Despre schimbare

Prostia se stabilise, deja, de mulţi ani, într-o ţară şi îşi construi chiar în inima ei, un palat.
Odată, slugile ei veniră şi-i spuseră:
– Oamenii s-au săturat de sărăcie, corupţie, şi de toate necazurile care s-au abătut asupra lor din cauza ta. Se pare că, în scurt timp, va urma o revoltă.
– Staţi liniştiţi! spuse prostia. Oamenii nu vor scăpa de mine atât de uşor. Tot ce pot ei să facă, este să schimbe conducătorul ţării…

Pacea în familie

În case vecine, locuiau două familii.
În prima casă, domnea liniștea și pacea, pe când, cea de-a doua era plină de certuri.
Odată, soții celei de-a doua familii hotărâră să-i urmărească, pe ascuns, pe vecinii lor, ca să înțeleagă de ce, acolo, întotdeauna, e pace și voie bună.
Dimineața, bărbatul se ascunse sub fereastra vecinilor săi. Privi înăuntru și văzu că femeia spală podeaua. Peste un minut, ea își aminti ceva și fugi repede spre bucătărie. Între timp, soțul ei intră înăuntru, în grabă, și răsturnă găleata cu apă. Când femeia se întoarse din bucătărie, soțul îi spuse:
– Iartă-mă! Mă grăbeam și nu am observat găleata.
– Nu, e vina mea! spuse soția. Am lăsat găleata chiar lângă ușă…
Bărbatul de la fereastră văzu această scenă și se întoarse acasă.
– Am înțeles diferența dintre ei și noi, îi spuse el soției.
– Și care e diferența?
– La ei în familie, fiecare e vinovat, pe când, la noi, fiecare are dreptate…

%d blogeri au apreciat asta: