Cruzimea și bunătatea memoriei

Într-o iarnă, un bătrân se plimba pe un câmp acoperit cu zăpadă. Deodată, observă o femeie care plângea.
– De ce plângeți? o întrebă el atunci.
– Deoarece îmi aduc aminte de tinerețea mea, de frumusețea mea de atunci, de bărbatul pe care îl iubeam. Dumnezeu e atât de crud că ne-a dat capacitatea de a memora. Acum, îmi amintesc de primăvara vieții mele și plâng…
Bătrânul își aținti privirea spre un punct de pe câmpul acoperit cu zăpadă și începu să zâmbească…
– De ce zâmbiți? îl întrebă femeia.
– În fiecare primăvară, aici este un câmp de flori. Dumnezeu a fost foarte bun cu mine pentru că mi-a dat capacitatea să îmi amintesc și, astfel, să pot zâmbi…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: