Lucrurile privite din depărtare

Discipolii și învățătorul urcară până în vârful muntelui. În vale, se întindea un peisaj frumos al câmpiei și discipolii priveau în jos și se minunau.
– De ce atunci când eram jos și mult mai aproape nu vă minunați de frumusețea câmpiei așa cum o faceți acum? întrebă învățătorul.
Discipolii tăcură. Apoi, unul din ei răspunse:
– Posibil, pentru că acum ne aflăm foarte sus. Atunci când eram jos, în câmpie, reușeam să vedem doar o mică parte a ei. Iar acum o putem admira în întregime și vedem că e foarte frumoasă.
Atunci, învățătorul spuse:
– Frumusețea adevărată a unui lucru poate fi văzută doar când reușim să vedem acel lucru în întregime.
Discipolii zâmbiră iar învățătorul continuă:
– Punctul în care se vede cel mai bine frumusețea vieții este pragul morții…

2 responses to this post.

  1. poate şi pentru că ai totul în urmă… şi ai adunat ceva amintiri!
    poate pentru că, în sfârşit, începi să preţuieşti ceea ce înainte ţi se părea că e un dat al tău, ceva meritat…
    oricum, trebuie să recunosc, la un pas de moarte am fost de câteva ori… dar eu nu iubesc viaţa doar atunci, ci şi acum, clipă de clipă…
    ps. le spun celor care vor trece printr-un moment greu, dacă le vine să ţipe sau se vor manifesta ciudat: eu credeam că perspectiva morţii nu mă sperie şi nici nu am fost disperată la gândul morţii, cât la cât de penibil era să dea peste mine…
    după ce am scăpat cu viaţă, am ajuns într-un loc liniştit şi-am început să ţip…, fără să mă pot controla, deşi nu mai era nimic care să mă afecteze…
    ei, scuze de aceste amănunte, dar tocmai am scăpat de moarte…🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: