Speranța care nu dispare niciodată

Deșertul imens fierbea în miezul zilei.
Doi călători rătăciți abia de-și mai târau picioarele. Mergeau unde-i duceau ochii. Deja nu mai avea importanță ce e mai fierbinte: soarele sau nisipul.
Toată puterea lor se epuiză. Istoviți, se prăbușiră la pământ.
Privirea lor însetată, acum, era îndreptată spre o dună mare de nisip ce se întindea până la orizont.
– După acea dună se află o oază, spuse unul din ei, visător. Trebuie să ajungem până acolo!
– Degeaba îți faci iluzii, spuse celălalt. În jurul nostru, la sute de kilometri se află doar nisip fierbinte. Nu e nimic după acea dună. De unde ai luat-o că e o oază acolo?
– De nicăieri. Pur și simplu, simt acest lucru. Trebuie să ajungem acolo!
– Nu! Acolo e doar nisip. Nu mă mai mișc nicăieri de aici.
Și totuși, primul se ridică și porni…

2 responses to this post.

  1. Posted by eSorin on Octombrie 21, 2011 at 11:43 pm

    speranta fara curaj sau vointa nu exista , parerea mea.poti sa speri la infinit si sa nu ajungi sa realizezi ce ai sperat doar din cauza faptului ca nu ai avut curaj.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: