Cine se ascunde în fiecare din noi

Postarea de față este una un pic diferită față de majoritatea de pe acest blog. În sensul că majoritatea textelor de aici reprezintă, mai mult sau mai puțin, ficțiune.
Istoria de astăzi, din păcate, se pare că este adevărată.
Nu am nevoie de reclamă nici de trafic mare. Sper ca acest post să nu aibă multe vizite. Nu urmăresc să îmi popularizez blogul prin articole senzaționale. Scriu această postare doar în scopul de a face un apel la conștiință. Posibil, voi șterge, pe viitor acest articol.
Hoinăream pe facebook și, întâmplător, am accesat (spre regretul meu) un link… Acolo erau niște imagini video care îl șochează pe orice om normal.
Înainte să pun și eu acel link, trebuie să spun că este o istorie groaznică. Toate filmele horror pe care le-am văzut în viața mea nu au reușit să mă înspăimânte mai tare decât acele imagini video. Este vorba de NEPĂSARE.
Persoanele instabile din punct de vedere emoțional, rog să nu acceseze acest link. Dacă nu veți accesa link-ul, vă asigur că nu veți pierde multe…
Deși cred că aceste imagini video au făcut înconjurul lumii și, posibil, le-ați văzut din alte surse.
Personal, nu am crezut că e posibil ca într-o comunitate umană să existe un asemenea nivel de nepăsare.
Nu am de gând să judec ce am văzut acolo. Sunt multe cuvinte vulgare în vocabularul nostru care să descrie atitudinea ”personajelor” din acest video și fiecare cititor va trage propria concluzie.
Ceea ce vreau să spun în continuare este altceva.
În fiecare om (chiar și cel mai blând), pe lângă toate calitățile și talentele, se ascunde și… un monstru. Cât de mic nu ar fi și cât de mult nu am încerca să negăm acest lucru, el există în fiecare din noi. Este un lucru demonstrat, oricât de neplăcut ar suna pentru fiecare din noi.
Cazul dat nu e singular. Asemenea lucruri s-au întâmplat de multe ori (deși nu cred că într-o formă atât de groaznică) în lume. În psihologia socială există chiar și un termen pentru asemenea cazuri și anume ”Efectul martorului” sau ”Sindromul Genovese” (de la Kitty Genovese, victima primului caz de acest gen) care spune că martorii unei situații excepționale sau accident nu încearcă să ajute victimele. Cu cât sunt mai mulți martori, cu atât e mai mică șansa ca cineva să sară în ajutor. Fiecare crede că se vor găsi alții care vor interveni și aruncă responsabilitatea pe umerii altcuiva.
E ușor ca spectatori să-i judecăm pe oamenii din acest video. Dar dacă fiecare din noi s-ar pune în locul lor, cum ar proceda? Desigur, toată lumea ar spune că, la sigur, ar fi intervenit acolo. Însă, dacă s-ar fi aflat la fața locului, mulți dintre oameni ar fi procedat la fel ca ei. Anume în asemenea situații se trezește ”Monstrul” din noi și ne face să fim nepăsători. Uneori, suntem puternici și reușim să-l învingem. Alteori suntem slabi și comitem acțiuni (sau inacțiuni) de care ne este rușine întreaga viață.
Posibil, veți crede că spun prostii. Dar, să ne gândim la paznicii din lagărele de concentrare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În viața lor de până la război, erau niște oameni normali. Însă, apoi mulți supraviețuitori ai lagărelor de concentrare au povestit despre acești ”monștri” care se distrau omorându-i. Iar la Procesul de la Nurnberg, fiecare inculpat spunea că vina îi aparține în totalitate lui Hitler. Ei doar îndeplineau ordinele lui.
Despre acest ”monstru” care trăiește în fiecare din noi, m-am convins definitiv după ce am citit despre Experimentul Milgram.
Stanley Milgram a fost un profesor de psihologie la Universitatea Yale. Rezumatul experimentului său social este următorul:
Participanților la experiment li se spunea că se dorește studierea influenței durerii asupra capacității omului de a memora (în realitate se studia comportametul omului sub influența superiorului său). Cei doi participanți trebuiau să tragă la sorți: unul din ei trebuia să joace rolul profesorului, celălat – al elevului. ”Elevul” (care era un actor plătit) trebuia să memoreze anumite perechi de cuvinte. ”Profesorul” (care, desigur, era adevărata ”victimă” a experimentului) trebuia să-l pedepsească pe elev dacă acesta ar fi dat răspunsuri greșite. Pedeapsa era următoarea: elevul (adică actorul) era conectat la un aparat care dădea impulsuri electrice iar profesorul avea în față ”butoanele”. Primul răspuns incorect din partea elevului ar fi însemnat pentru el 15 volți, al doilea, 30 de volți și așa mai departe până la 450 de volți. Experimentul începea. După câteva răspunsuri corecte, elevul comitea prima greșeală și era ”pedepsit” cu 15 volți. Apoi, urmau alte răspunsuri incorecte și tensiunea electrică se mărea. La 150 de volți elevul, deja, striga de durere și îl implora să pună capăt experimentului. Dar supraveghetorul îi spunea profesorului să continue și să aibă încredere în el. Profesorul continua. Pe la 300 de volți, elevul nu mai dădea vreo dovadă că trăiește dar supraveghetorul continua să-i dea ordine profesorului să meargă până la capătul experimentului și să aibă încredere în acesta. Desigur, elevul (actor) nu era conectat la niciun aparat electric și doar se prefăcea.
Rezultatele experimentului au fost surprinzătoare. 65% dintre cei asupra cărora se făcea experimentul (care erau oameni simpli, aleși întâmplător din rândul cetățenilor) au ajuns la 450 de volți. Pur și simplu ignorau suferințele ”elevului” și se supuneau ordinelor supraveghetorului adică autorității superioare. Ceilalți 35 % se opreau pe la 300-350 de volți.
Experimentul a fost repetat în multe țări ale lumii și rezultatele au fost cam aceleași peste tot…
În încheiere, vreau să spun că mi-aș dori ca fiecare din noi să-și analizeze propria personalitate, propriul caracter și să se străduie să fie puternic întotdeauna, să învingă monstrul din interiorul său și să acționeze adecvat în orice situație în care este implicat…

Anunțuri

7 responses to this post.

  1. Nu am intrat pe link dar stiu de experiementul cu pricina, l-am vazut undeva online la un moment dat sau la tv. Mi se pare ca omul e capabil de lucruri ingrozitoare, in aceeasi masura e capabil de lucruri marete. Daca mintea lui o ia razna pentru ca altul iti spune ce sa faci si accepti, e clar ca ceva din instinctul de turma si un fel de desprindere de realitate salasluieste in tine. De la copiii care incep sa chinuie animalele cand sunt mici pana la adultii care omoara pe altii nu e mare diferenta, pentru ca in fond si la urma , ucigasul arareori se simte vinovat si ca viata ar fi avand ceva importanta…cand se trezeste la realitate atunci incepe gravitatea…

    Răspunde

  2. 1. Sa nu stergi articolul, te rog. E foarte bun;
    2. Da, monstrul traieste in noi si se manifesta in unele situatii;
    3. Acum vreo 15 ani un coleg s-a taiat foarte rau la mana, fortand o fereastra care era batuta in cuie (evident, geamul a cedat si i-a cazut pe mana. Sangele a tasnit si toti – vreo 4-5 colegi – am ramas inmarmuriti). M-am „trezit” primul, dupa cateva secunde, i-am improvizat un garou, l-am dus la baie si am anuntat salvarea. Am avut un sange rece (!) de care ma mir si acum. Eram foarte lucid, stiam exact ce trebuie sa fac si faceam totul cu calm si rapid. Ulterior, analizandu-mi comportamentul, m-am „felicitat” ca am actionat atat de rapid. Nu, nu as putea sa stau deoparte;
    4. Link-ul nu l-am vazut; nu ma intereseaza decat ideea;
    5. In legatura cu experimentul Milgram, TOTI suntem capabili si in 90% din cazuri cred ca am actiona impotriva semenilor nostri (si chiar impotriva constiintei noastre) daca „o instanta superioara” ne-ar cere acest lucru; cred ca e valabil mai putin in cazul unei actiuni fizice, ci mai degraba in cazul unei actiuni de genul „turnare” – „dat in gat”, mai pe romaneste”; e al naibii de simplu ca o instanta sa ne convinga ca cel/cea de langa noi e un pericol si actiunile acestuia/acesteia trebuie aflate – vezi Arhipelagul Gulag al lui Soljenitin, cu sotie care isi turna sotul, copii care isi turnau parintii, la indemnul autoritatilor, etc.;
    6. Intotdeauna uitam faptele din trecut, de aceea istoria se repeta, greselile noastre se repeta si o multime de indivizi profita cu nonsalanta de asta. Pacat.

    Răspunde

    • Da. Într-adevăr acest monstru s-a văzut în temniţile comuniste şi mai ales pe acesta s-a pus accentul atunci cînd fiecare din cei apropiaţi era pus să-şi toarne apropiaţii în schimbul unor favoruri. Şi da, cel care îşi uită trecutul este condamnat să-l repete.

      Răspunde

    • Exemplul cu Arhipelagul Gulag e foarte bun.
      Chiar și în România în perioada lui Ceaușescu oamenii făceau poliție politică și se turnau unul pe altul.
      Omul este sclavul sistemului.

      Răspunde

  3. Referitor la video… indiferenţa doare, e ca în pilda Mîntuitorului cu cel care a căzut între tîlhari, şi care nu a fost ajutat nici de un levit, nici de un preot ci doar un samaritean l-a dus la o casă şi i-a acordat ajutor… cine e aproapele nostru?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: