Putem fi fericiți doar acum…

Un bogătaș se afla pe patul de moarte. Suferea de cancer și mai avea câteva săptămâni de trăit.
Hotărî, atunci, să scrie o carte despre viața sa. Începu să se gândească despre ce să scrie. Dar, practic, nu-și putea aduce aminte de niciun moment remarcabil.
Începu să adune avere din fragedă tinerețe. Visul său era să aibă propria mașină. Dar, la scurt timp după ce și-o cumpără, se plictisi de ea…
Apoi, se îndrăgosti de o femeie. Zi și noapte se gândea cum să o cucerească. Dar, după ce se căsători cu ea, viața de familie deveni o rutină pentru el. Își găsi o amantă, apoi divorță…
Mai târziu, își puse scopul să cumpere o casă mare și frumoasă. Ajunse bogat și, într-un final, o cumpără. Credea că va fi fericit dar, după puțin timp, deja avea alte scopuri…
După care a venit cancerul…
Bogătașul începu să facă un efort să-și aducă aminte când a fost fericit în viață. Dar, își dădu seama că, de fapt, nu fusese niciodată…
În loc să scrie o carte, scrise următoarele cuvinte: ”Eu nu am existat niciodată. Am devenit un om bogat și puternic dar mi-am sacrificat prezentul. Am pășit peste fiecare clipă a vieții și am uitat să mă bucur de ea. Mă gândeam doar cum să-mi realizez visurile dar am uitat să fiu fericit”.

Anunțuri

8 responses to this post.

  1. Uităm să ne bucurăm de viaţă,uităm să zîmbim şi să fim buni,ne preocupă doar problemele,însă ar fi mult mai reuşită viaţa dacă fiecare s-ar implanta sub conştiinţă : „fiecare zi este o nouă viaţă,care trebuie trăită la maxim”…)))

    Răspunde

  2. Ce inseamna „a trai la maxim”?

    Răspunde

  3. adică la intensitate maximă 🙂

    Răspunde

  4. Toti dorim sa fim fericiti…Invatam ca sa fim feriviti toata viata, alegem o profesie ca sa ne placa si sa fim fericiti toata viata, alegem un sot/sotiie ca sa avem o familie fericita toata viata, strangem bani ca sa fim fericiti toata viata…si uitam sa fim fericiti AZI!!!

    Răspunde

  5. Foarte bine spus Ella.

    Răspunde

  6. Nu, pe bune, ce inseamna sa-ti traiesti viata la intensitate maxima? Multi vorbesc despre asta, dar, daca e sa-i luam la bani marunti, nimeni nu prea are idee ce inseamna asta cu adevarat.
    Cineva a spus ca scopul vietii este mantuirea. Atunci, probabil ca ar trebui sa traim in asa fel incat sa obtinem mantuirea. Adica sa nu fim mandri, sa fim buni (dar nu prosti) si, ma rog, sa actionam in deplina concordanta cu constiinta noastra, despre care cred ca este „samanta de dumnezeire”.
    Si, tuzdicoz, chiar nu-si avea rostul „lamurirea”… Dar, ma rog, esti sef aici… 🙂

    Răspunde

    • Mii de scuze! Nu am dorit să insult pe nimeni. E vina în totalitate a mea.
      Cât privește întrebarea ”ce înseamnă să trăiești viața la intensitate maximă” îmi vine greu să răspund.
      În teorie, da, e ușor. Posibil, înseamnă să conștientizezi în fiecare clipă că poți trăi și să te bucuri de acest lucru, să ”simți” prezentul. Să vorbești despre acest lucru e ușor. Am putea scrie tratate întregi de filosofie pe această temă și tot nu am reuși să o epuizăm.
      Dar să punem în practică acest lucru este mai greu. Cel puțin, eu nu am ajuns la un asemenea nivel. Încă nu reușesc să trăiesc viața la maximum.
      Cum se spune, să vorbesc despre asta e ușor dar să fac e mult mai greu…

      Răspunde

      • Nu ai insultat pe nimeni… Si chiar daca ai fi facut-o, te-as fi iertat. Sunt atat de putine lucrurile pentru care ar merita cu adevarat sa ne certam (noi, oamenii, in general)…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: