Să dai totul pentru fericire…

În pădure, creștea un măr sălbatic. În fiecare zi, venea un băiețel și se juca în preajma sa. Aduna frunzele căzute, împletea coronițe din ele, se cățăra până în vârf, se legăna în crengile sale. Copacul de măr îl iubea și era fericit…
Însă, băiatul creștea și începu să vină din ce în ce mai rar, până în clipa în care nu mai veni deloc. Mărul își trăia zilele în singurătate.
Totuși, odată, băiatul veni și mărul îi spuse:
– Vino și leagănă-te în crengile mele, mănâncă-mi merele, joacă-te lângă mine și vom fi fericiți!
– Nu pot, spuse băiatul. Deja sunt prea mare pentru a mă juca în copac. Deja am alte necesități, doresc să am alte distracții dar am nevoie de bani pentru ele. Tu mi-ai putea da bani?
– Ți-aș da bani, dar nu am așa ceva. Dar ai putea să-mi strângi merele și să le vinzi și așa vei avea bani.
Băiatul strânse merele și plecă. Și copacul era fericit…
Băiatul, din nou, lipsi o perioadă lungă de timp și mărul era trist…
Când veni următoarea dată, băiatul era deja un om în toată firea. Copacul îi spuse:
– Băiatule, vino și urcă-te în crengile mele și vom fi fericiți!
– Am prea multe griji și nu am timp să mă urc prin copaci. Vreau să întemeiez o familie dar pentru asta am nevoie de o casă. Tu ai putea să-mi dai o casă?
– Ți-aș da cu cea mai mare plăcere dar nu am așa ceva. Însă, privește ce ramuri viguroase am! Taie-le și fă-ți o casă din ele!
Băiatul îi tăie ramurile și plecă. Și copacul era fericit…
Când, deja, peste mulți ani, băiatul veni din nou, mărul îi spuse:
– Băiatule, vino și joacă-te aici, lângă mine!
– Sunt prea bătrân pentru a mă juca. Acum, aș vrea să am o barcă și să plec undeva departe, departe. Tu nu poți să-mi dai așa ceva.
– Din păcate, nu am nicio barcă. Dar uite ce trunchi gros am. De ce nu-l tai și nu îți faci o barcă din el?
Băiatul tăie trunchiul, își construi o barcă și plecă. Și copacul de măr era fericit…
Peste mult timp, băiatul mai veni o dată. Copacul îi spuse:
– Iartă-mă, băiatule! Acum nu-ți mai pot da nimic. Nu mai am nici mere, nici crengi, nici măcar trunchiul meu. Acum sunt o simplă buturugă.
– Dar nu mai am nevoie. Unicul lucru pe care îl doresc este un loc unde să mă odihnesc. Sunt prea bătrân și am obosit.
– Atunci, uite ce buturugă frumoasă te așteaptă! Vino aici, băiatule, și ia loc!
Băiatul se așeză și începu să se odihnească. Și copacul era fericit…

2 responses to this post.

  1. câte unii chiar vor să-i vadă pe ceilalţi fericiţi…🙂, indiferent cu cât plătesc ei!

    Răspunde

  2. Posted by mariana on Martie 14, 2012 at 7:23 am

    o poveste deosebita si educativa

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: