Gândește-te bine înainte să cauți ceva!

Undeva într-un oraș, locuia un hoț de buzunare. Odată, văzu pe cineva cumpărând un diamant foarte mare și scump. Hotărî pe loc să-l fure. Începu să-l urmărească pe acel om și ajunse cu el până la gară. Cumpără, apoi, un bilet spre aceeași destinație cu a proprietarului diamantului și intră în același cupeu cu acesta. Trenul porni. Aveau de mers 24 de ore așa că timp era destul.
Când proprietarul diamantului se duse la baie, hoțul începu să caute prin lucrurile acestuia. Dar nu găsi nimic. Apoi, când acesta adormi, hoțul iar începu să caute și iar fără niciun rezultat.
În sfârșit, ajunseră la destinație. Când ieșiră din tren, hoțul de buzunare i se adresă:
– Mă iertați! Eu sunt un hoț de buzunare. Am căutat diamantul dumneavoastră peste tot dar nu l-am găsit. Deja ați ajuns unde vă trebuie așa că mă las păgubaș. Vreau doar să vă întreb unde ați ascuns diamantul.
Omul, atunci, îi răspunse:
– Te-am observat că mă urmărești încă de atunci când am cumpărat diamantul. Apoi, ai intrat în același cupeu cu mine. Deci, mi-am dat seama că vrei să-l furi. De aceea, am hotărât să-l ascund. Inițial, nu îmi venea nicio idee unde să-l ascund așa ca tu să nu-l găsești. Apoi, am văzut că ești tânăr și nu prea ai experiență. Așa că am hotărât să-l ascund în buzunarul tău…

Diamantul pe care-l cauți se află mult mai aproape decât crezi. Însă, te gândești că e prea simplu să fie aproape și îl cauți în buzunare străine…

2 responses to this post.

  1. nu poti sa ravnesti la ce au altii… nu e corect sa furi ceea ce au alti

    Răspunde

  2. Posted by dea on Iulie 7, 2011 at 9:55 am

    ce fel de ochi sau minte trebuie sa ai ca sa vezi asta?🙂 nu ca ravnesc la ceea ce au altii.., dar din pacate exista astfel de indivizi si daca nu ii poti schimba ce sa facem sa ne schimbam noi?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: