Despre cei care pierd esența

Trăia cândva în lume un om care îl venera și îl iubea foarte mult pe Buddha. Avea în curte chiar și o statuie a sa de lemn. În fiecare zi i se închina, se ruga la ea. Statuia era un obiect sfânt pentru el.
Veni iarna. Un frig extrem se așternu pe pământ. Nu mai erau lemne acasă și omul nu mai putea de frig. Începu să se roage.
Deodată, apăru Buddha în fața lui și îi spuse:
– De ce nu pui pe foc statuia mea?
Omul, auzind aceste cuvinte se sperie și spuse:
– Cum aș putea eu să ard cel mai sfânt lucru pe care-l am? Unde apoi mă voi ruga? Niciodată!
Buddha, atunci, îi răspunse:
– Dacă tu mă cauți în această statuie, nu mă vei găsi niciodată. Eu sunt în tine. Pune pe foc statuia!

Anunțuri

One response to this post.

  1. „Dumnezeu e in mine, ca mine”… cam asa ar fi pe scurt…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: