Aparențele care înșeală

Un profesor universitar, atunci când avea prelegeri, întotdeauna obișnuia să tragă câte o privire într-o foaie de hîrtie de pe banca sa de la catedră.
”Ajutându-mă de foaie, și eu aș putea să predau fără probleme… Cum poate să ne ceară să învățăm materia, când el singur nu o prea cunoaște?” spuneau studenții despre el.
Odată, în timpul prelegerii, profesorul fu nevoit să iasă afară din auditoriu pentru un minut. Studenții, atunci, hotărâră să-i facă o glumă și să-i fure foaia de pe bancă. Cât de mirați ajunseră când văzură că foaia este albă…

Anunțuri

7 responses to this post.

  1. Posted by nabiyafly on Iunie 20, 2011 at 2:33 pm

    ehh precis ca la facultatea ce o urmez astfel de foi albe nu sunt 😦

    Răspunde

  2. Nu-i nimic, totul se îndreaptă spre bine 🙂

    Răspunde

  3. Super, dar nu am înțeles nimic. Care e ideea până la urmă cu foaia? 🙂

    Răspunde

    • Nimic important, sunt multe sensuri aici, unul din ele ar fi cel expus în titlu.
      În ce privește explicația de ce un profesor ar privi într-o foaie albă, cred că ține de psihologie. E ca ceva care motiveaza sau care concentrează. Adică, profesorul predă lecția și este tentat să treacă pe ”autopilot” (adică să-și odihnească creierul și să dicteze mecanic materia). Atunci când apar asemenea gânduri, el privește automat spre foaie (care ar putea fi o sursă). Însă vede foaia albă și atunci înțelege că toată informația este doar în el, că nu trebuie să se relaxeze… Și așa, va ajunge, cu timpul, un profesor bun și respecatbil. 🙂 Cam așa eu văd explicația. Pot fi și altele.
      Mulțumesc de întrebare!

      Răspunde

      • Da, tot la o explicație din asta psihologică mă gândeam și eu, dar ca povestioara să fie mai cu tâlc merita un sens puțin mai explicit. 🙂 E bine să fie pusă mintea să lucreze, dar în același timp orice parabolă din asta trimite într-o anumită direcție. Scuze, m-am apucat să fac analiză literară deja. 🙂 Oricum, felicitări pentru inițiativă!

  4. Mersi! În principiu, sunt de acord cu ce ai spus, chiar dacă îmi plac mai mult povestirile mai enigmatice, cu sensuri ascunse, cu multe căi de a le înțelege, care pun creierul în mișcare și care, în consecință, sunt mai puțin plăcute la citire.
    Ca în acea povestire când un înțelept fu întrebat de un discipol de ce parabolele sale niciodată nu au sens direct, la care el răspunse: ”Dar ce ai spune atunci când cineva ți-ar da un fruct, mestecându-l în prealabil?” 🙂
    Cei care își pun mai des rațiunea în priză, se rătăcesc mult mai rar 🙂

    Răspunde

  5. mie îmi plac povestirile care te lasă să judeci tu, cam ca cele zen. cu multe dintre ele n-aş fi de acord, dacă le-aş privi din alte puncte de vedere decât al meu, dar până la urmă fiecare are dreptul să aleagă, să gândească, de aceea are logică şi e binecuvântat cu creier, nu? 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: