Nu te opri din săpat fântâna

Odată, Jalaluddin Rumi, unul din cei mai importanți poeți ai sufismului, i-a adus pe discipolii săi într-un câmp, unde, luni întregi, un fermier încerca să sape o fântână. Ajunseră acolo și văzură că fermierul făcea următorul lucru: începea să sape o groapă, peste puțin timp, o abandona și se ducea la vreo opt pași distanță, după care începea o altă groapă. Negăsind apă, abandona groapa din nou și începea alta. Așa a distrus câmpul în întregime, săpând vreo nouă gropi.
– Niciodată să nu faceți precum acest fermier, spuse atunci Rumi. Dacă ar fi continuat să sape în prima groapă, ar fi ajuns, în cele din urmă, la apă, oricât de adânc nu ar fi fost. Dar așa, și-a pierdut energia degeaba.
Așa fac și mulți oameni. Încep o acțiune, după care o abandoneaza, din lipsă de succes și se apucă de altceva, neatingând, în final, niciun scop. De aceea, atunci când ”începem să săpăm”, trebuie să continuăm acțiunea chiar dacă facem acest lucru timp de treizeci de ani.

Osho (Bhagwan Shree Rajneesh)

Anunțuri

One response to this post.

  1. Foarte bine expus. E un mesaj ce ajunge usor si parca e inteles destul de bine. Dar cu practica stau cam prost, multumesc sper macar de data aceasta sa pot sapa fintina pina dau de apa. Mult succes si spor la mai multe idei de acest gen.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: