Sufletul unui câine

Undeva în lume trăia un om sărac și nefericit. Tot ce avea era un câine pe care îl bătea și își vărsa asupra lui toate necazurile.
Într-o zi, în fața câinelui se ivi diavolul:
– De ce nu îți abandonezi stăpânul? Cât vei mai suporta ieșirile lui?
– Știu dar el e stăpânul meu și eu îi sunt fidel lui. Altă viață nu aș putea avea.
– Dar stăpânul tău nu prețuiește fidelitatea ta.
– Știu dar oricum el e stăpânul meu și eu îi sunt fidel.
Diavolul, însă, nu plecă de lângă câine și începu să îl preseze cu multe argumente. Câinele, într-un final, nu rezistă unei asemenea presiuni și spuse:
– Bine, bine, ce trebuie să fac?
– Să îmi vinzi sufletul.
– Și ce voi obține în schimb?
– Orice dorești.
– Bine, vreau să am atâtea oase câte fire de păr am pe corp.
– S-a făcut, spuse diavolul bucuros și începu să-i numere firele de păr.
Dar când aproape ajunse la sfârșit, câinele se scutură și îl făcu pe diavol să piardă numărul firelor.
– Ce s-a întâmplat? întrebă diavolul iritat.
– Scuze, m-a pișcat un purice.
Diavolul din nou începu să numere și, aproape de sfârșit, câinele din nou se scutură. Și așa de câteva ori…
Într-un final, diavolul se lăsă păgubaș și înțelese că sufletul unui câine este mult mai greu de cumpărat decât pe cel al unui om.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: