O istorie care ne spune că viața, totuși, poate avea sens

El era un tânăr pe care viața l-a pus la grele încercări de la o vârstă fragedă. Încă de când era copil mic, un accident de mașină i-a luat ambii părinți, dragostea lor fiind înlocuită cu tratamentul rece și dur al statului…
Lângă orfelinat era o biserică. Ceilalți copii o frecventau des. Însă el nu se ducea acolo. El pierduse credința în Dumnezeu încă de la accidentul părinților săi. Doar odată, pe la doisprezece ani, păși înăuntru, privi spre o icoană cu chipul lui Iisus Hristos și i se adresă în gând: ”Doamne! Dacă exiști, vino să te văd! Arată-ți chipul!”…
Trecură câțiva ani de atunci. Odată se întorcea la orfelinat de la atelierul de tâmplărie unde era ucenic. Afară se însera. Deodată auzi niște țipete ce veneau de pe o stradă alăturată. Se îndreptă înspre acea direcție și văzu o casă cuprinsă de incendiu. Focul era foarte puternic și pompierii nu reușeau să îl stingă. În față, stătea o femeie care încerca să intre în casă, fiind ținută de doi pompieri. Ea striga din toate puterile că înăuntru se află copiii ei.
Tânărul nostru nu gândi mult. Trecu pe neobservate printre pompieri și intră în casă. Înăuntru nu se putea desluși aproape nimic prin fum. Dar el văzu siluetele a doi copii care își pierduseră cunoștința într-un colț. Îi luă pe amândoi și îi scoase afară. După care intră din nou înăuntru ca să caute dacă mai sunt copii în casă. Însă, îndată cum intră, o bucată de tavan se desprinse și căzu peste el, lăsându-l fără suflare.
Totuși, un pompier îl observă repede și îl scoase din casă…
Câteva zile, medicii luptară pentru viața acestui tânăr și… reușiră să i-o păstreze.
După ce își reveni, când se odihnea într-o cameră de spital, intră infirmiera și îi spuse:
– Cât timp erai în comă, te-a vizitat tatăl tău.
– Nu. E o greșeală, zise tânărul un pic mirat. Părinții mei au decedat într-un accident încă de când eram copil…
– Atunci cine putea fi? zise infirmiera. A venit un bărbat. Am reținut cu toții privirea lui și zâmbetul care ne pătrundeau direct în inimă. S-a așezat lângă patul tău și a stat cu tine vreo câteva zile, până când tu aproape ți-ai revenit. Stătea lângă tine și îți șoptea întruna: ”Uite că am venit la tine, fiule”…

Anunțuri

3 responses to this post.

  1. Posted by curios on Aprilie 3, 2011 at 7:36 pm

    mi-au trecut fiori…

    Răspunde

  2. Un post ce te lasa fara cuvinte…

    Răspunde

  3. Viața te aduce de multe ori în astfel de situații, unde ești lăsat să alegi. În astfel de momente puțin îți pasă de trupul tău, timpul dispare (și cică „somnul rațiunii naște monștrii”!), te ghidezi doar după ce-ți spune inima și mintea. Sau, mai corect spus, minte-n inimă și inimă în minte.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: