Istoria unei zile

Ca și la oricare moldovean, zilele mele se împart în două categorii mari: cele în care nu prea am noroc și cele cu ghinion…

Ca să își asigure un loc sigur în cea de-a doua categorie, acea zi de sâmbătă a început cum nu se putea mai potrivit, cu un record pentru anul 2010: încă niciodată în acest an nu m-am trezit atât de devreme pentru o zi de sâmbătă – la ora 6 dimineața. Motivul: sora mea dorea să își cumpere laptop și cum în Cahul oferta era prea mică pentru a-i satisface pofta de consumator, a hotărât să facă o excursie în Galați, în România, la 70 de kilometri depărtare de patul în care dormeam și dacă mai adăugam și circumstanța că singur nu este interesant să te duci peste hotare să faci afaceri, s-a ajuns la concluzia că în toată această istorie lipsește un detaliu de circa 70 de kilograme, adica… eu.

Așadar, la ora 6 dimineața, starea mea de liniște sufletească ce putea ușor la acel moment să atragă invidia tuturor călugarilor budiști, a fost brusc întreruptă de glasul mamei: ”Roma, hai scularea!”. Sincer, nimic neobișnuit până acum dacă excludem faptul că în acea noapte care lua sfârșit, m-am culcat la ora 3 pentru că abia la 2 după miezul nopții am ajuns acasă de la studii, din aceeași Românie pe care urma din nou să o deranjez cu tălpile mele.

Mă trezesc după tocmai trei ore de somn și mă conectez la pregătirile de drum. Tot drumul din București până în Cahul, am ascultat muzică la mobil și i s-a descărcat complet bateria; mobilul surorii mele e în grevă (nu se mai aprinde display-ul); tata își încarcă mobilul odată în lună, ultima soluție este mobilul mamei, dar și ea s-a jucat până la 3 noaptea în Solitaire și a rămas un singur bețișor la baterie. A fost pus zece minute la încărcat, după care: la atac.

Planul e destul de bine pus la punct: ajungem pe la ora 8 în Galați, până la 10 găsim laptopul potrivit, îl cumpărăm și pe la ora 12 deja suntem întorși acasă.

Pornim la drum și deja din start suntem nevoiți să aducem modificări în plan: nu sunt mașini care să plece în Galați prin Oancea. Deci, luăm decizia să trecem la planul b: GIURGIULEȘTI. De la autogară urcăm într-un microbus și după o oră de zdruncinături pe un drum tipic moldovenesc, ajungem în satul cu pricina. La vamă, un șofer punându-și mașina la barieră se oferă să ne ducă în Galați, aflând, în prealabil că nu avem țigări. În mașină mai sunt două babe care tremură zdravăn atunci când vameșii români efectuează controlul.

În sfârșit, ajungem pe la 10 în Galați și eu abia acum mă trezesc în totalitate. După ce mâncăm la o pizzerie, trecem la căutarea de laptopuri. Neștiind cu ce să începem, căutăm și noi haotic prin mall-uri. Ajungem în celălalt capăt al orașului, apoi iar în centru. Atenția surorii foarte repede este schimbată spre cizmele de iarnă, spre poșete… găsim într-un sfârșit laptopul dorit, găsim într-un sfârșit un schimb valutar și pe la ora 13 sora se alege cu un Dell cu patru nuclee la procesor…

Acum ne așteaptă drumul înapoi… tot prin Giurgiulești, cum altfel? După vreo oră de așteptare, ne ia o mașină din piața Bădălan. Ajungem la vamă și acolo apare concluzia că toți șoferii din sudul extrem al Moldovei au hotărât să își dea întâlnire acolo. Vreo 80 de mașini așteaptă înghesuite în rând. Urmează, deci, să ne petrecem restul zilei la vamă. Însă, cu aceste realități nu a fost de acord șoferul nostru, care era cam grăbit. Dorind să dea o palmă destinului sau poate să arate cine este rege în Giurgiulești, invocând probabil spiritul lui Ayrton Senna, băiatul a apăsat cu sete pe accelerator și a pornit într-un slalom printre mașinile ce așteptau în rând, printre privirile șoferilor șocați… Ne-am trezit în fața acestui rând. Imediat au început să se audă blesteme și înjurături adresate șoferului nostru: ”Bă, tu cini ti crezi?”, ”Uăi, ci ești cu patru ouă?” și așa mai departe…

Pe la 3 și jumătate după amiază, ajungem în Giurgiulești. Aflăm că următorul autobus până în Cahul e abia la ora 5 seara. Ne așezăm la stație și ne punem pe așteptat.

În sfârșit la ora 5 ne pornim din Giurgiulești într-o cocioabă pe roți pe care cu greu te lasă conștiința să o mai numești microbus. Vreo zece femei în vârstă mai călătoresc cu noi în microbus. Dar nu îmi pasă mie de asta, zic multumesc că o să mă văd acasă peste vreo oră și practic ziua a trecut… De unde să știu eu că totul abia începe…

Totul a început peste două sate, mai exact în Slobozia Mare. Și a început așa: ”POC!”, după care microbusul s-a oprit. Am ieșit afară și acolo, ce minune, în spatele microbusului stătea o mașină boțită. Din ea au ieșit doi vameși din Giurgiulești. Doi oameni de vreo patruzeci de ani bine-făcuți. Afară e toamnă, iar ei sunt moldoveni din talpă. De aceea, ăștia doi, înainte să pornească la drum cu mașina au hotărât să își manifeste dragostea față de Moldova și… față de vinul moldovenesc… Abia de se mai țineau pe picioare și cu greu deslușeai ce vorbeau ei. Remușcări față de faptul că au provocat un accident nu aveau. Mai mult, s-au angajat într-o dezbatere cu soferul microbusului pe intrebarea ”de ce dacă ei au lovit microbusul în spate, s-a defectat radiatorul localizat în fața vehicolului”. Babele din microbus, speriate, au intrat si ele într-o discuție aprinsă…

Spre Cahul microbusul nu mai putea continua drumul. Șoferul ne-a dat banii înapoi (nu pe toți, că am mers, totuși, un pic) și ne-a urat drum bun în continuare.

Am sunat acasă pentru a-l ruga pe tata să facă un efort să vină cu mașina să ne ia. A răspuns mama. După vocea ei ne-am dat seama că și acasă are loc o ceremonie de slăvire a vinului moldovenesc, veniseră niște oaspeți la noi. Mama ne-a spus că deși tata se află într-o stare mai avansată în care nu ai voie să conduci mașina, el va porni totuși la drum și ne va lua acasă. Dupa vreo două minute de cugetare, am zis să îi sun înapoi și să îi zic să nu mai vină tata că vom găsi noi o soluție cum să venim. Dar bateria telefonului deja cedase complet. Deci, a rămas stabilit să vină tata cu mașina.

Peste scurt timp trece un băiat cu mașina și ne propune să ne ducă până în Văleni – satul următor. Suntem de acord – cu cât mai aproape, cu atât mai puțin drum va face tata.

Și iată stăm noi și așteptăm în Văleni. Cu noi mai sunt două femei care la fel vor să ajungă în Cahul. Timpul trece, mașinile trec, nimeni nu se oprește, iar noi ne uităm să vină Opelul lui tata. Pe la 7 seara, când deja e întuneric complet, iată vine un Opel în viteză. E tata! Numai că el nu observă gesturile noastre disperate să oprească și iată mașina lui cum dispare după orizont în direcția Slobozia Mare. Eu încă mă mai țin, dar sora este pe punctul să explodeze. Între timp, vine o mașină care merge spre Cahul și le ia pe cele două femei, iar noi și sora refuzăm, hotărâți să îl așteptăm pe tata.

Și iată că vine momentul când din nou apar farurile Opelului nostru la orizont. E întuneric de tot afara, suntem în Văleni eu și cu sora mea, facem gesturi disperate dar… degeaba. Mașina trece din nou în viteza și se îndreaptă spre Cahul, ignorând mâinile noastre ce flutură disperate. Gata! Mobilul e descărcat, nu mai putem suna.

Și iată acum, eu stăteam și mă gândeam care ar fi cuvântul sau expresia cea mai potrivită pe care ar trebui să îl rostesc în asemenea situație. Dintre toate variantele, am hotărât să aleg una simplă dar destul de eficientă și am rostit cuvântul ”SUKA!”.

Sora mea era un vulcan… cu greu am reușit să o conving să se calmeze un pic și am hotărât să mergem așa pe jos, poate ne ia o mașină…

În viața mea, am mai avut o asemenea experiență când am mers pe jos vreo 7 sate din Giurgiulești până aproape de Cahul și de aceea nu prea am eu la inimă acest drum. Atunci am spus ca nu îmi voi mai permite așa ceva în viață dar iată că acum mă văd în situația când am călcat a doua oară pe aceeași greblă.

Și iată-mă pe mine și sora mea, având la dispoziție câte o pereche de picioare, un mobil descărcat  și câte un sistem nervos întins la maxim, pornim spre un Cahul aflat la 40 kilometri distanță, înfruntând o noapte neagră și un drum lung.

Ca să ne mai dea o palmă, destinul ne mai trimite un autobus pe care scrie Galați – Cahul (o rută nouă, apărută despre care am aflat ulterior) ce trece în viteză pe lângă noi, ridicând praful care se înghesuie să intre în ochii noștri mirați.

Văleniul e foarte întins. Totuși la marginea satului, a apărut o mașină care ne-a mai dus vreo două sate, până în Colibași iar acolo s-a găsit o mașină, parcă venită dintr-un film american care să ne ducă în Cahul și astfel să marcheze deznodământul acestei zile.

Ajuns acasă, am uitat și de fețele vesele ale părinților, și ale oaspeților, și de cele două butoaie pline cu vin de la noi din beci și de țipetele surorii mele care își descărca nervii pe oricine vedea în față, mi-am lipit strâns capul de perna și am continuat somnul întrerupt banal în acea dimineață.

Mda, sunt grele zilele moldovenilor, anume de aceea stau butoaiele cu vin în beciuri, ca să ne dea curaj să le înfruntăm și să mergem mai departe…

 

Anunțuri

4 responses to this post.

  1. când am accesat blogul tău am avut impresia că am intrat în al meu, pentru că avem aceeaşi faţă. suntem fraţi gemeni.
    adevărul este că peripeţiile fiecărui om sunt uneori mai tari decât multe dintre filmele care sunt pe piaţă.
    spor-t

    Răspunde

  2. Posted by liudutza on Noiembrie 25, 2010 at 10:03 am

    Roma, da de ce nu ati imprumutat vre-un telefon mobil de la doamnele care erau cu voi la Valeni? Eu asa era sa fac probabil…

    Răspunde

    • Posted by Olesea on Noiembrie 25, 2010 at 4:17 pm

      Problema e ca una din acele femei nu avea de loc telefon, iar a doua avea si ea telefonul descarcat, si chiar daca aveam sansa de a suna, tata nu a luat telefonul cu el, iar mama nu avea cu ce sa ne ajute 😦

      Răspunde

  3. drumul giugiulesti cahul cu dealuri şi gropi 😀 cred c ai dormit bine in acea noapte

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: