Început

Unde a dispărut solul de sub picioare? Nu mai simt tăria pașilor. Calc doar pe cădere.

Ceea ce ieri era pernă, ceea ce ieri era moale, astăzi este cuțit, astăzi îmi străpunge spatele și îmi sfâșie carnea. Nimic nu poate fi pernă până la capăt… orice pernă devine cuțit până la urmă.

Nu, nu vreau să accept altfel de lumină, vreau doar lumina dulce de ieri ce îmi mângâia ochii… Pleoapele trebuie să stea închise… din răsputeri… cu orice preț trebuie să stea închise… Nu trebuie să las soarele să îmi injecteze pe retină lumina amară de azi…

Orice casă pe care am construit-o s-a risipit. Niciun obiect nu vrea să accepte forma pe care i-o dau. Nicăieri nu voi avea o casă. Nicăieri nu voi fi în liniște, nicăieri nu voi avea patul meu, nicăieri nu voi mușca din pâinea mea, nicăieri nu voi bea din paharul meu. Sunt condamnat doar să caut. Prin vene circulă sânge nomad…

Urăște-mă! Urăște-mi fiecare celulă din corpul meu, urăște-mi fiecare cuvânt pe care îl pronunț, urăște-mi respirația, urăște-mi privirea! Rostește-mi numele în cele mai grele blesteme pe care le cunoști, compară-mă cu cele mai josnice lucruri, dorește-mi cele mai cumplite suferințe!

Când mă vei distruge, voi deveni Dumnezeul tău…

Anunțuri

2 responses to this post.

  1. frumos, n-am si spune!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: