Despre drumul până la cer

Sunt cel mai mare val pe care l-a putut crea vreodată furtuna.
Cutreier oceanul în lung și-n lat în căutarea corăbiilor rătăcite.
Am văzut cum se sting privirile marinarilor care dau întâlnire cu mine.
Mă privesc și focul din ochii lor se stinge.
Citesc gândurile de pe fețele lor: „Da! Aici este sfârșitul drumului. Acest val atinge cerul cu vârful său. Nimeni nu poate trece de el. Am făcut tot ce mi-a fost cu putință. Trebuie să mă resemnez”…
Apoi, ochii lor se închid și ei se topesc în ocean…

Și totuși, destul de rar, mai întâlnesc și altfel de marinari.
Atunci când mă văd, fața lor se luminează.
Focul din ochii lor se aprinde și mai tare în loc să se stingă.
Pe zâmbetul larg se pot citi gândurile acestora: ”Uite! În sfârșit, am întâlnit un val pe măsura mea! În sfârșit, un val care atinge cerul cu vârful său. Sunt cel mai norocos marinar. Trebuie să ajung până în vârf!”…
Anume acești marinari sunt stăpânii cerului, indiferent dacă reușesc sau nu să treacă de mine…